Uniunea Armenilor din România filiala Bacău vă invită la un eveniment cultural de marcă: IT & JAZZ
Marti, 27 nov 2012, de la ora 18, pianistul Harry Tavitian va concerta in Bacău.
Concertul va avea loc în sala Ateneu a Filarmonicii Mihail Jora care este şi partener al manifestării artistice. Intrarea este liberă.
Pianistul Harry Tavitian este una dintre personalităţile care a marcat
evoluţia jazz-ului românesc şi nu numai. Considerat de presa americană
drept cel mai important jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un
rol activ şi în apariţia şcolilor naţionale de jazz din estul Europei.
"Harry Tavitian se numără printre pianiştii extraordinari care au
iniţiat şi au desăvârşit Noul Jazz Est-European", spunea unul din cei
mai importanţi critici de jazz din Austria.
Tavitian a colaborat în cei 40 de ani de activitate cu muzicieni de
marcă români şi străini şi a concertat în majoritatea ţărilor din Europa
şi în SUA. A susţinut la Bucureşti două concerte pentru Preşedintele
Armeniei şi a cântat la Festivalul de jazz de la Erevan, ca invitat
personal al acestuia.
Cântă atât singur cât şi în duo sau în formaţii mai numeroase cum ar fi
Orient Express (prima formaţie de etnojazz din România, fondată de
Tavitian în 1999) şi Orchestra Mării Negre care reuneşte 11 dintre cei
mai buni muzicieni de etnojazz din ţări din jurul Marii Negre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu