27.05.2011

S-a inaugurat Incubatorul de Afaceri din Bacau

Joi, 26 mai 2011, la ora 12.00, a avut loc festivitatea de inaugurare a Incubatorului de Afaceri din cadrul Centrului de Afaceri şi Expoziţii „Mircea Cancicov”.

In urma cu 7 ani, in 2004, s-a pus piatra de temelie a centrului, iar acum vine ca un cadou pentru mediul de afaceri, asa cum declara Dragos Benea. Tot el a declarat despre Stavarache, faptul ca:"ce-si imagineza astazi, va fi realitate maine". Aceasta declaratie a venit in contextul in care Centrul de Afaceri era greu de realizat la momentul respectiv.

Romica, trebuie sa ai curaj! 

Acesta a fost mesajul pe care l-a primit Primarul in 2004 si pe care i l-a reamintit deputatul Ionel Palar. In schimb, Stavarache a precizat ca Bacaul va arata altfel in maxim trei ani.

Incubatorul de Afaceri Bacău este înfiinţat prin colaborarea Primăriei Municipiului Bacău cu Agentia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în cadrul Programului Naţional Multianual de Infiinţare şi Dezvoltare de Incubatoare Tehnologice şi de Afaceri în România.

Incubatorul de Afaceri este administrat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bacău.


Incubatorul va găzdui, pentru următorii trei ani, 24 de IMM-uri aflate în primii ani de activitate. Acestea vor beneficia de birouri echipate şi mobilate, sprijin financiar şi servicii de consultanţă. Alături de sprijinul logistic necesar demarării activității, Incubatorul ofera un mediu prielnic dezvoltării afacerilor, prin facilitarea activităţilor de networking, a transferului de know-how şi prin acordarea de sprijin în dezvoltarea de parteneriate. Procesul de selectie a firmelor incubate este in derulare.

Programul este coordonat şi finanţat de Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), în colaborare cu autorităţile locale, respectiv Primăria Municipiului Bacău. Obiectivele programului sunt dezvoltarea spiritului antreprenorial, dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii din România, şi scăderea şomajului. Perioada de incubare în afaceri este de 3 ani, plus 2 ani monitorizare post-incubare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin